Cum să te simți tu însuți la birou: 5 paşi către siguranţa psihologică

Într-o echipă în care se întreţine o stare de siguranţă psihologică, membrii se simt acceptaţi şi respectaţi, aşadar îşi pot asuma riscuri interpersonale, pot comunica clar şi deschis şi pot aborda conflictele fără teamă că îşi vor compromite relaţiile cu ceilalţi.

Siguranţa psihologică este starea care îţi permite să fii tu însuţi, fără să te temi de consecinţe negative asupra încrederii în sine, asupra statutului sau carierei tale. Te simţi inclus, în siguranţă pentru a experimenta şi învăţa, pentru a contribui şi chiar a pune sub semnul întrebării status quo-ul.

Ca să ajungi la această stare, trebuie să elimini frica din interacţiunea cu colegii, înlocuind-o cu respect şi deschidere. Nu e neapărat uşor, dar merită – mai multe studii derulate în diverse regiuni şi ţări au demonstrat că siguranţa psihologică impactează foarte mult eficienţa la locul de muncă, pentru ca facilitează nu doar comunicarea în echipe şi buna funcţionare de zi cu zi, dar şi experimentarea, creativitatea şi inovaţia – aspecte esenţiale în ziua de azi.

Aşadar, cum obţinem Sfântul Graal al lucrului în echipă?

1. Încalcă regula “de aur”

E momentul să facem un upgrade la regula care dictează “ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”, sau versiunea sa pozitivă, “poartă-te cu alţii aşa cum ai vrea să se poarte cu tine.” Dacă vrei să creezi o stare de siguranţa psihologică, trebuie să-i tratezi pe ceilalţi aşa cum vor ei sa fie trataţi. Aşa ca întreabă-i ce-şi doresc de la tine şi încearcă să le oferi ce cer, sau negociază alternative mai confortabile pentru tine. Fii deschis şi nu judeca – e posibil ca şi lor să li se pară ciudat ce-ţi doreşti tu.

2. Curiozitatea este BUNĂ

Repetă afirmaţia asta ca pe o mantră de fiecare dată când te simţi incomodat de întrebări, de stări de incertitudine sau de apetitul colegilor pentru risc. Fără curiozitate, nu am avansa niciodată, nicăieri.

Dacă cineva pare să-ţi încalce limitele intimităţii, explică-i politicos cum te simţi, dar nu-l ataca pentru că a fost curios. Nu are de unde să ştie că te deranjează dacă nu-i spui şi s-ar putea să-i fie greu să-şi imagineze, mai ales daca spaţiul său personal este mai restrâns decât al tău.

3. Acordă prezumpţia de nevinovăţie

Ca să promovezi starea de siguranţă psihologică, nu trebuie să presupui niciodată că oamenii au intenţia de a te deranja sau de a-ţi face rău. În majoritatea cazurilor, oamenii pur şi simplu nu ştiu că te deranjează sau sunt aşa de absorbiţi în ceea ce fac că nu mai percep toate consecinţele. Asta nu înseamnă că trebuie să accepţi comportamente nepotrivite. Spune ce te deranjează şi de ce, dar nu face judecăţi de valoare despre ei, nu le ataca identitatea, nu ameninţa. Explică clar, dar calm cum te simţi (e în regulă să vorbeşti despre emoţiile tale) şi găseşte soluţii împreună cu “împricinaţii”. Dacă sunt refractari la schimbare, încearcă să afli de ce. Dacă după tot acest efort, tot nu vor să coopereze cu tine ca să rezolve problema, vezi dacă e cu adevărat nevoie să colaborezi cu ei, discută cu superiorul lor sau pur şi simplu minimizează contactul.

4. Conflictul poate fi SĂNĂTOS

Conflictul este tot o formă de risc interpersonal – cel mai riscant, de fapt. într-o echipă care se bucură de siguranţă psihologică, este în regulă şi chiar indicat să-ţi asumi şi astfel de riscuri. Trebuie să poţi exprima opinii contrare majorităţii, să confrunţi situaţii şi comportamente cu care nu eşti de acord şi să pui sub semnul întrebării practici împământenite. Pe scurt, nu trebuie să te simţi precum elefantul între porţelanuri dacă ai ceva important de spus. Contează însă cum o faci.

Dezbate idei, nu persoane. Nu respinge din start propuneri care ţi se par “uşchite” – ascultă-le întâi explicaţiile şi fii deschis către a-ţi schimba părerea. Argumentează-ţi propria poziţie în moduri care au sens si pentru ceilalţi (chiar dacă apelezi la emoţii şi empatie). În final, respectă-le punctele de vedere, chiar dacă nu eşti de acord cu ele. E posibil să nu ajungeţi la consens imediat, sau chiar deloc, dar asta nu e ceva rău. Sunteţi capabili să faceţi faţă unor provocări diferite tocmai pentru că sunteţi diferiţi.

5. Nu te teme să ceri şi să oferi ajutor (şi nu uita să spui “mulţumesc”)

Dincolo de impactul imediat asupra sarcinii care trebuie rezolvată, actul de a cere şi/sau a oferi ajutor are multe consecinţe pozitive asupra spiritului de echipă. Promovează încrederea de sine, respectiv în ceilalţi, dar şi învăţarea – nu doar din partea celui ajutat. De multe ori înţelegi mai bine ceva dacă trebuie să-l explici sau să-l arăţi altcuiva. Colegii mai puţin experimentaţi pot evolua rezolvând sarcini delegate de cei mai seniori – cu condiţia să li se explice clar ce au de facut şi de ce (nu neapărat şi cum, e posibil să vină cu soluţii mai bune de capul lor).

Desigur, dacă unii colegi par să aibă mereu nevoie să fie ajutaţi, ar trebui să analizaţi ce nu e în regulă: poate volumul de muncă e prea mare, au nevoie de training sau pur şi simplu e o nepotrivire între ei şi responsabilităţile lor. Toate se pot rezolva, dacă există bunăvoinţă.

Ce părere ai, e posibil să construiţi această stare în echipa ta?

Surse:
Kahn, William A. (1990-12-01). „Psychological Conditions of Personal Engagement and Disengagement at Work”. Academy of Management Journal. 33 (4): 692–724. doi:10.2307/256287ISSN 0001-4273JSTOR 256287.
„The 4 Stages Of Psychological Safety: Defining the Path to Inclusion and Innovation | Timothy R. Clark”. Accesat pe 20 Mai 2020.
 „Author Q&A: The 4 Stages of Psychological Safety”. InfoQ. Accesat pe 11 Iunie 2020.
Edmondson, A.; Lei, Z. (2014). „Psychological Safety: The History, Renaissance, and Future of an Interpersonal Construct”. Annual Review of Organizational Psychology and Organizational Behavior. 1: 23–43. doi:10.1146/annurev-orgpsych-031413-091305.

Citește si: