Cum să rămâi productiv în condiții incerte. Soluții pentru a-ți menține ritmul și eficiența

Epuizarea, întâlnită aproape peste tot, este adeseori activată de moduri de gândire rigide, perspective înguste, orientarea spre rezultat. Însă schimbarea contextelor și a tiparelor mentale, concentrarea asupra proceselor pot crește nivelul de energie.

Iată 7 exerciții simple care se pot practica într-o pauză la serviciu sau în orice moment de răgaz, în picioare sau așezat.

Concentrează-ți atenția pe respirație

În condiții de stres respirația este rapidă, agitată, puțin profundă. Începe să respiri conștient și concentrează-ți atenția pe respirația ta, simte cum aerul intră și iese, observă dacă este cald sau rece, observă ritmul respirației tale, chiar bătăile inimii. Începe să respiri din ce în ce mai profund și mai lent, în câteva momente vei observa că corpul începe să se relaxeze.

Respiră ritmic în 4 timpi

Inspiră și numără în gând 1, 2, 3, 4, reține aerul până numeri la 4, expiră 1, 2, 3, 4, apoi apnee -1, 2, 3, 4. Se pot face 3 până la 8 repetări, după care se respiră normal.

Respiră și repetă mantre

Poți combina respirația ritmică cu afirmațiile, de exemplu: Inspiră și afirmă: „Inspir pace, calmitate, liniște, iubire”. Expiră și afirmă: „Eliberez orice tensiune, preocupare, stres”.

Fii creativ/ă și inspiră ceea ce simți că ai nevoie în momentul respectiv: bucurie, concentrare, relaxare, etc. Se repetă de 3-5 ori sau până când se atinge o stare de bine.

Concentrează-ți atenția pe anumite părți ale corpului

Privește-ți cu atenție palmele, fii atent la detalii, privește pe rând fiecare deget, deschide și închide pumnul, simte căldura din palmele tale. Durata exercițiului este de 2-3 minute. Poți să repeți aceiași pași și cu ochii închiși, concentrându-ți atenția la fiecare deget. Dacă ai mai mult timp la dispoziție, poți practica la fel și cu degetele de la picioare.

Scanează-ți corpul

Acest exercițiu se practică mai ușor cu ochii închiși. Începe cu concentrarea la tălpile picioarelor, simte suprafața lor, senzațiile din tălpi și degete. Urcă cu atenția spre glezne, genunchi, bazin. Observă ce părți ale corpului sunt mai tensionate și care sunt relaxate. Când ajungi în dreptul inimii poți să afirmi “Sunt aici”. Continuă să-ți extinzi atenția spre umeri, brațe, mâini, apoi spre gât, față, cutie craniană, creștetul capului. Fii conștient de tot spațiul din fața ta, din spatele tău, din stânga și din dreapta ta.

Creează-ți un spațiu mental de relaxare și creativitate

Acest exercițiu se practică de preferat cu ochii închiși. Poți începe cu o practică de respirație conștientă după care te imaginezi că ești într-un loc plăcut ție, poate fi în natură sau în orice alt loc real sau imaginar, unde tu te simți în siguranță. Explorează senzațiile pe care le trăiești în acel spațiu: ce vezi, ce sunete auzi, ce mirosuri simți, ce atingi sau dacă simți un gust deosebit. Mai rămâi câteva momente până simți starea de pace și relaxare. Se poate folosi ori de câte ori ai de luat o decizie rapidă și importantă.

Localizează emoțiile pe care le simți

Începe prin a fi conștient de respirația ta, apoi localizează unde anume în corp simți tensiune, stres sau orice emoție negativă. Fii un observator atent, dar detașat, evită să judeci sau să califici în orice fel ceea ce simți. În același timp rămâi conștient de ritmul respirației. După 2 minute de practică intensitatea emoției tinde să scadă.


Ai practicat vreunul dintre aceste exerciții? Care dintre ele ți s-a părut cel mai relaxant?

Citește si: